Alexandre Dumas (deseori numit și „tatăl”) s-a născut la data de 24 iulie 1802 la Villers-Cotterêts, Aisne, Franța și a murit la data de 5 decembrie 1870 la Puys, în apropiere de orașul Dieppe din Freanța.
Alexandre Dumas a fost unul dintre cei mai prolifici și mai populari scriitori francezi ai secolului XIX. Dumas a câștigat o reputație grozavă mai întâi ca dramaturg și apoi ca scriitor de romane istorice. Cele mai cunoscute romane ale lui Dumas rămân „Contele de Monte Cristo” și „Cei trei muschetari”.
Memoriile lui Alexandre Dumas amintesc despre evenimente din viața sa extraordinară și oferă o perspectivă unică asupra vieții literare franceze din timpul Romantismului. Dumas a fost tatăl (père) dramaturgului și romancierului Alexandre Dumas, numit și Dumas fils.
Tatăl lui Dumas a fost Thomas-Alexandre Davy de La Pailleterie. Acesta a fost copilul născut din flori al marchizului Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie și sclavei de culoare Marie Cessette Dumas, a fost un soldat obișnuit care a folosit numele mamei sale începând cu 1786. Mai apoi, Thomas-Alexandre a ajuns general în armata lui Napoleon. Însă, familia a trecut prin greutăți, în special după moartea generalului Dumas din 1806.
În 1823, tânărul Alexandre Dumas s-a mutat la Paris pentru a-și câștiga existența ca avocat. Alexandre a reușit să obțină un loc de muncă în casa familiei Ducelui d’Orléans, viitorul rege Ludovic-Filip al Franței. Totuși, Alexandre și-a încercat norocul și în teatru, acolo unde l-a întâlnit pe actorul François-Joseph Talma și tinerii poeți care se aflau în fruntea Romantismului.
Piesele de teatru ale lui Alexandre Dumas, judecate dintr-o perspectivă modernă, sunt melodramatice, obraznice și grosolane. Totuși, la acea vreme, în anii 1820 și 1830, acestea au fost primite cu extaz, potrivit Britannica.
Deși a continuat să scrie piese de teatru, Alexandre Dumas și-a îndreptat atenția spre romanele istorice, adesea colaborând și cu alți scriitori precum Auguste Maquet. Acuratețea istorică era de cele mai multe ori ignorată, iar psihologia personajelor era rudimentară. Principalul interes al lui Dumas era crearea unei povești captivante ce are loc în cadrul unei istorii colorate, de obicei în secolul XVI sau XVII.
Cele mai cunoscute opere ale lui Alexandre Dumas sunt „Cei trei muschetari” (1844), „Contele de Monte Cristo” (1844 – 45), „După douăzeci de ani” (1845), „Laleaua neagră” (1850) și „Vicontele de Bragelonne” (1848 – 50).
Atunci când a devenit cunoscut, Alexandre Dumas și-a satisfăcut gusturile extravagante. În cele din urmă, Dumas a fost obligat să scrie tot mai repede și mai mult pentru a-și plăti creditorii. Dumas a încercat să câștige bani prin jurnalism și cărți de călătorie, însă fără prea mult succes.
Manuscrisul neterminat al unui roman pierdut demult, „Ultimul Cavaler”, a fost descoperit în Biblioteca Națională din Paris la sfârșitul anilor 1980 și publicat pentru prima dată în 2005.
Top 10 lucruri surprinzătoare despre unii dintre cei mai faimoși scriitori din lume
Top 10 acte de răzbunare care au intrat în istorie